Recenzie “Pilonii mării”, de Sylvain Tesson

În linii mari

Un om escaladează peste 100 de stack-uri (aka stânca de pe copertă), pe care îi numește piloni ai mării și îmbină ulterior, în scris, sentimentele profunde născute din această experiență, precum și câteva detalii tehnice și logistice, care au făcut-o posibilă. Intitulat în original Les Piliers de la mer, volumul a fost tradus în limba română de către Liviu Ornea și se regăsește publicat în subcolecția Anansi. Port Royal a imprintului Anansi. World Fiction de la editura Trei. Pilonii mării, de Sylvain Tesson are un total de 200 de pagini.

În detaliu

Carte • Autor

Pilonii mării, de Sylvain Tesson este o carte de literatură de călătorie, iar cel a cărei semnătură o poartă nu este doar un scriitor, ci și un explorator francez născut la Paris în anul 1972, care-și bazează scrierile pe numeroasele sale expediții neobișnuite (spre exemplu, vezi volumul Berezina. Pe urmele lui Napoleon într-o motocicletă cu ataş). Trebuie să mai spun și că, în jurul lui Tesson planează o serie de controverse privind ideologiile și afilierile sale politice, însă eu am ales să-i citesc pentru prima dată una dintre scrieri, făcând o distincție clară între autor și operă.

Alegerea mea a fost și nu una întâmplătoare. Și spun asta pentru că ador să citesc povești despre mări și oceane. Ba mai mult, am început Rebecca aproximativ în aceeași perioadă, realizând mai apoi că și în cazul lui Daphne du Maurier, întinderii infinite de apă îi este atribuit un rol primordial. Am început așadar să citesc Pilonii mării, de Sylvain Tesson în 22 iunie și m-am întins cu lectura până în data de 3 a lunii următoare. Mult? Puțin? Irelevant. Obișnuiesc să notez și să păstrez oricum aceste date pentru referințe strict personale.

Așteptări • Rating

În materie de așteptări, nu am realizat din prima clipă că am de a face cu un fel de travel journal. Așa se întâmplă atunci când alegi să plonjezi în lectură fără nici un fel de informație suplimentară prealabilă. Cum nu prea citesc literatură de călătorie – încă mă așteaptă în bibliotecă atât Căzuți din junglă, de Alexandru N. Stermin, cât și Insule de soare, de Cristina Chevereșan (am închis paranteza), am tratat cu multă lejeritate această experiență literară. Asta fiind partea bună. Partea tricky, ca să spun așa, impresionabilitatea-mi, căci unei veritabile homebody, fără prea multă sete de aventură și adrenalină (never say never though), să văd lumea pilonilor mării prin ochii unui om care le descrie cu lux de amănunte sinestezia, mi-a câștigat o oarecare admirație, n-ai csf.

Pe cale de consecință, i-am atribuit volumului Pilonii mării, de Sylvain Tesson un rating de 4 din 5. O consider așadar o carte reușită, chiar și prin simplu fapt că nu ar fi existat fără un efort fizic considerabil din partea celui care a scris-o. Nu am să neg că mi-am dat de câteva ori ochii peste cap citind-o, în special din princina unei nefericite analogii, pe care nu știu în ce măsură să o pun pe seama traducerii și care m-a lovit încă de la al doilea paragraf. Și care se repetă. All in all însă, volumul se simte complet și pornește, cuminte și consecvent, chiar de la definiții, asigurându-se că oferă cititorului cât mai multe detalii relevante. Geografia lumii se-mpletește mai apoi cu cea a sufletului, Tesson nedându-se în lături de la tușele introspective pline de sensibilitate – de unde și farmecul cărții.

Structură, scriere, limbaj

Pilonii mării, de Sylvain Tesson este alcătuită din 22 de capitole, fiecare cu denumirea proprie. Vei regăsi, de asemenea și o serie de note de subsol menite să contextualizeze numeroasele trimiteri ale autorului însă pe care eu una am renunțat să le mai urmăresc, de la un punct încolo. Capitolul cel mai relevant și totodată și preferatul meu este cel de-al optulea, intitulat Desfășurarea operațiunilor. El reusește să esențializeze experiența escaladării, iar de pe urma lui am rămas cu revelația pericolului care continuă să pândească chiar și după ce atingerea vârfului (sau platoului) stack-ului se va fi încheiat. Și asta pentru că drumul de întoarcere menține intensitatea provocărilor inițiale. Pe acestea din urmă, Tesson nu le înfruntă de unul singur, cartea atribuind importanța cuvenită colaborării dintre toți cei implicați. Spre exemplu, imaginează-ți că au existat situații (descrise amănunțit în carte) în care Tesson și partenerul său de călătorie au izbutit să coboare în siguranță de pe o astfel de stâncă, doar bazându-se pe greutatea corpului celuilalt.

În altă ordine de idei, atât scrierea, cât și limbajul folosit sunt accesibile, chiar și atunci când vine vorba de tehnicalitățile specifice. Nu aș merge într-atât de departe încât să spun că am fost dată pe spate de vreun spirit poetic covârșitor, însă omul s-a străduit, iar atunci când nu s-a dedat cu totul clișeelor, chiar a reușit să mă (mai și) emoționeze.

Există și așa ceva în căutare: incertitudinea reușitei, plăcerea, odată întors, de a nu fi căzut, speranța, îndată ce te-ai culcat, de a pleca din nou. De ce nu se oprește niciodată refrenul ăsta? Cine-a pus în mișcare turnichetul omului? Ani de-a rândul, stackul a fost ordalia noastră cea veselă. Și am încercat de peste o sută de ori să jucăm jocul acesta al turnului interzis. (pag. 64 / 200)

Și, ca să nu uit, mi-a mai plăcut maxim și să încerc să identific pe glob fiecare dintre cele nici mai mult, nici mai puțin de 106 stack-uri escaladate de Tesson, enumerate punct cu punct și cu reperele aferente, în capitolul 15 – Stackurile inimii mele.

De citit sau de trecut cu vederea?

Aici răspunsul este simplu. Pilonii mării, de Sylvain Tesson nu are de ce să fie lectură obligatorie. Cu excepția, desigur, în care vrei să-i pășești pe urme. Sau nu reziști fără acest gen de literatură pentru prea mult timp. Sau ai chef de ceva poate diferit față de ce citești de obicei. Oricum ar fi, departe de a avea eu ultimul cuvânt aici. Volumul a fost distins și cu un premiu literar, deci iată poate un criteriu în plus pentru tine să go get the book. Iar dacă ai citit-o și simți că ai ceva memorabil de împărtășit, poți folosi secțiunea de comentarii a acestui articol pentru a nu ține cele mai inedite impresii doar pentru tine 🙂

📚

În încheiere, vă doresc ca poveștile potrivite vouă să vă prindă mereu din urmă. Și, la fel de important, nu uitați niciodată că:

The highest as the lowest form of criticism is a mode of autobiography. (Oscar Wilde)