Ce cărți am citit în luna martie
A venit vremea să vă povestesc puțin despre ce cărți am citit în luna martie. A fost o lună în care, desigur, am simțit că aș fi putut dedica și mai mult timp lecturii decât am reușit deja, dar cred că nu greșesc câtuși de puțin atunci când spun că oricărui cititor îi este cum nu se poate mai cunoscut acest sentiment, nu-i așa? Mai presus de toate, mă declar, însă tare mulțumită de alegerile făcute, de varietatea lor și de faptul că, am convingerea că alături de fiecare dintre cele patru titluri, în parte, mi-am petrecut atât timpul, cât și gândurile, cu mult sens – fie învățând și descoperind lucruri noi: dacă este să vorbim aici despre cartea semnată de Dragoș Pătraru, intitulată Atenție, cu intenție sau de o altă noutate editorială extrem de interesantă și anume Oameni ultraprocesați, de Chris van Tulleken; sau pur și simplu dându-mi voie să mă simt până în pânzele albe de vulnerabilă, cu deopotrivă ochii și inima atent concentrare pe Lupul de stepă, de Herman Hesse și mai apoi pe minunatele versuri ale Ramonei Boldizsar, din volumul Spune-mi unde să apăs mai tare. Și a fost bine!
Spune-mi unde să apăs mai tare, de Ramona Boldizsar
Propun totuși să luăm cărțile pe rând și am să-ncep numaidecât pășind pe tărâmul pe cât de imprevizibil, pe atât de familiar al poeziei contemporane. Știu că mulți dintre cititori încă se străduiesc să se țină departe de tot ce-nseamnă versuri, în general – iar eu nu mă feresc să-mping aici culpa și asupra modului în care mulți dintre noi am învățat poezie la școală. În ceea ce o privește pe aceasta din urmă și cu atât mai mult cu cât am la rândul meu un copil în sistem, vă pot asigura că, din păcate, multe nu s-au schimbat – în bine, cel puțin. Rămân totuși alegerile personale, propria noastră educare în acest sens și considerația pe care unii dintre tinerii români care scriu poezie, o merită.
Spune-mi unde să apăs mai tare este al doilea volum de versuri al Ramonei Boldizsar. Pe Ramona o urmăresc cu drag, de ceva vreme, în social media, dar până acum nu am ajuns să mă bucur și de prima ei carte. Când am aflat însă de apariția celei de față, am dat fuga la Bookfest (unde a și lansat-o), de unde mi-am cumpărat-o de îndată, având la purtător o oarecare idee despre Ramona cea din spatele ecranului, conturată vag sub meticuloasa supraveghere a mirajul rețelelor sociale. Am simțit astfel că pornesc pe drumul lecturii cu ceea ce am identificat atunci ca fiind o serie de așteptări. Recunosc că pe lângă activitatea ei profesională, îmi face plăcere să o urmăresc pe Ramona și pentru că este mamă de fetiță, așa cum sunt și eu – iar fiicele noastre par să aibă o vârstă tare apropiată. Din acest motiv și după o scurtă privire asupra prezentării și chiar și a coperții volumului cu pricina, am anticipat sau mai bine zis, m-am așteptat (după cum ziceam și ceva mai devreme) ca acest volum de versuri să mă atingă profund și să apese cu desăvârșire fix acele butoane – ale maternității, ale graniței atât de fine dintre iubire și frustrare limitare ori dintre a fi mamă și a fi femeie.
Mi-e frică de înălțimi chiar și când mă joc jocuri video / uneori mă doare stomacul de la anxietate. Câteodată / cred că poți vedea prin mine ca printr-o meduză și / vreau ca scuza transparenței mele să fie una letală, / în fond / sunt doar o fată licențiată în Filosofie care vineri seara / plimbă o bufniță de jucărie cu roaba și o carte în mână / în timp ce / fiica ei râde în hohote.
Vă recomand, din suflet așadar, Spune-mi unde să apăs mai tare, de Ramona Boldizsar, apărută la editura Cartex. Am inclus cartea și aici, unde am trecut în revistă 10 dintre cărțile noi și percepute drept interesante, de către subsemnata, descoperite odată cu cea de-a XI-a ediție a târgului de carte Bookfest ce a avut loc la Timișoara, în perioada 21-24 martie.
Atenție, cu intenție, de Dragoș Pătraru
Am început să citesc Atenție, cu intenție, de Dragoș Pătraru undeva prin septembrie, anul trecut. Și, așa cum se întâmplă atunci când te dedai la o sumedenie de cărți în paralel, ajungi ca pe unele să le lași deoparte în mod total neintenționat. M-am reîntors însă la ea în luna martie, la câteva luni distanță deci de la prima noastră interacțiune; însă – după cum aveam să constat, am făcut-o tot într-un moment în care am părut să caut un oarecare sprijin moral sau o oarecare confirmare – ca să spun așa, venită și de pe filiera alegerilor mele literare. Iar după cum am optat pentru a formula recenzia cărții și pe Goodreads, Atenție, cu intenție reprezintă, fără doar și poate, un volum care mi-a făcut ordine în gânduri. A făcut-o, pe alocuri, cu blândețe și sensibilitate, iar alteori punându-mă față în față cu statistici dure și bine documentate. A reușit să îmi aducă aminte și despre plăcerea descoperirii, a cunoașterii dobândite, spre exemplu, din cărțile de non-ficțiune – pe care ajunsesem să le evit aproape complet, neștiind cum să mă expun la acele titluri cu adevărat valoroase și nu doar la cele cum nu se poate mai comerciale. Dar iată cum, TBR-ul meu de non-ficțiune s-a îmbunătățit acum considerabil, Ghidul astronautului pentru viața pe pământ, de Chris Hadfield și Amurgul democrației. Seducătoarea atracție a autoritarismului, de Anne Applebaum fiind doar două dintre titlurile către care mi-ar place tare mult să-mi îndrept atenția în viitorul apropiat.
Revenind la scrierea lui Dragoș Pătraru, Atenție, cu intenție se încheagă cumva tot într-o poveste, până la urmă – una despre sine, despre noi, despre lumea asta mare. O poveste în felul ei, așadar, care se-mpletește meticulos, pe alocuri, cu însăși istorisirea de viață a celui care-o așterne pe hârtie. În opiniea mea ar fi multe de spus despre modul în care am ajuns să trăim și să ne setăm prioritățile, lăsând, de cele mai multe ori, deoparte întocmai aspectele cu adevărat importante și pline de sens ale existenței, care fac parte întru totul din natura noastră de ființe umane. Dar uite că acest volum reușește să o facă, într-un mod în care aceste lucruri nu te vor putea lăsa indiferent, ca cititor, antrenându-ți gândurile să vrea treptat, din ce în ce mai mult bine pentru tine și cei din jurul tău. Cartea Atenție, cu intenție a apărut la editura Bookzone, în 2023 și are un total de aproape 300 de pagini, aducând laolaltă o serie de eseuri inspirate de podcastul Vocea Nației.
Însă lumea se schimbă și șpilul e cât de repede ne putem schimba și noi percepțiile și vizunea despre lume. Mă tot întreabă părinții: “Ce ar trebui să facă acești copii, care-s meseriile viitorului, la ce școală să-i dăm?” Teama asta de părinte pentru cum va arăta lumea în care îți arunci copilul e normală, dar cred că totul se rezolvă dacă încerci să gândești în afara cutiei, să înțelegi lumea de azi și apoi să fii acolo pentru a schimba discuția din: “Mergi la mate-fizică, pentru că aia am făcut și eu și mi-a fost bine, uite, nu murim de foame, trebuie să-ți faci un rost” în “Uite, e o lume dementă acolo, poți pica în capcana de a fi produsul altora, alocând toată atenția rețelelor sociale și avatarurilor altora, sau poți să încerci să înveți, să vezi ce-ți place, să construiești ceva. Nu știu ce, habar nu am, trebuie să fie ceva în care tu crezi, în care să poți să pui muncă și pasiune, ceva care să-ți ofere un scop cu care să te simți bine, dar și timpul necesar pentru a acorda atenție celor apropiați, relațiilor, prietenilor, sănătății, somnului, meditației și așa mai departe”.
La fel ca și în cazul volumului Ramonei Boldizsar, vă recomand cu la fel de multă căldură această lectură tututror, cu mențiunea că poate e timpul să ne acordam mai multă “atenție, cu intenție”.
Oameni ultraprocesați, de Chris van Tulleken
Și ca să nu schimbăm mult prea degrabă registrul, am să zăbovesc nițel acum asupra unui alt volum pe care l-am citit în luna martie. Este vorba tot despre o carte de non-ficțiune și anume despre Oameni ultraprocesați, semnată de Chris van Tulleken. Apărută deopotrivă la editura Bookzone, asemeni volumului Atenție, cu intenție, de Dragoș Pătraru amintit anterior și prefațată tot de acesta din urmă, Oameni ultraprocesați reprezintă, din punctul meu de vedere un așa-zis must-read, al zilelor noastre. Și spun asta întocmai în pesimistul context la care mă refeream și anterior – mai exact, acela în care pare că nu mai avem timp să acordăm atenția cuvenită lucrurilor cu care ne hrănim atât mintea, cât și trupul.
Căci Oameni ultraprocesați este mai mult decât o carte care-ți va aminti constant de faptul că ai datoria – atât față de tine, cât și de familia ta, să citești cu atenție etichetele produselor pe care le adaugi cu nesaț, de cele mai multe ori, în coșul tău zilnic sau săptămânal, de cumpărături. Și spun asta pentru că, de la fel de multe ori, aceste etichete sunt alcătuite nu doar dintr-o înșiruire de litere și cuvinte minuscule, ci și dintr-o serie de tertipuri prin care otrăvurile care alcătuiesc alimentele ultraprocesate (de care sunt doldora rafturile supermarketurilor de pretutindeni), pot trece neobservate. Prin urmare, a înțelege cum funcționează marketing-ul din spatele industriei alimentare din zilele noastre, precum și cât de departe pot merge producătorii avizi după profit, veți putea descoperi pe îndelete, cu nenumărate referințe utile, în scrierea lui Chris van Tulleken, recent tradusă și la noi, Oameni ultraprocesați.
Lupul de stepă, de Herman Hesse
După cum spuneam și în articolul de pe blog dedicat recenziei acestei cărți, îmi place să cred că Lupul de stepă, de Herman Hesse este o lectură la care un cititor nu ajunge chiar din pură întâmplare sau, mai bine zis, către care nu și-ar îndrepta atenția decât într-o anumită perioadă a vieții sale. Poate că vorbim aici întocmai despre acea perioadă (n.r. – a vieții) în care până și un cititor realizează că atât ideea de sens, cât și identificarea unuia, în tumultul existenței noastre agitate, ne este din ce în ce mai străină. Și toate acestea, cu atât mai mult cu cât volumul nu reprezintă nici pe departe vreo noutate editorială. Avem de a face, mai degrabă, cu o scriere peste care timpul s-a abătut deja considerabil, o scriere ce datează încă din anul 1927, mai exact, anul primei sale apariții. Varianta autohtonă a acestui clasic, cea pe care am citit-o și eu dealtfel, a văzut lumina tiparului în anul 2015, la editura RAO, în traducerea (din limba germană) lui George Guțu. Însă, după cum poate că vă așteptați deja, temele acestui roman sunt cât se poate de atemporale și atât de valabile și de relevante și astăzi, așadar. Fie că ne îndreptăm, aici, gândul înspre singurătate, înspre distincția elitism – mediocritate sau înspre efortul individual de a depăși limitele civilizației și a accede spre esența spiritului și a propriei identități. Nu pot să nu aduc în discuție și aura ceva mai tenebroasă a volumului Lupul de stepă, de Herman Hesse, care vorbește în mod nemijlocit și în context cu cele anterior menționate, desigur și despre suicid, spre exemplu. Însă scrierea este și optimistă pe alocuri, ori poate mai mult de atât – sau poate doar așa am perceput-o eu…
Chiar de-ar fi fost să-mi irosesc în chipul cel mai jalnic toată bucățica de drum ce-mi mai rămăsese de parcurs până la dispariție, sâmburele acestei vieți rămânea plin de noblețe, avea un chip și o calitate anume, nu alergasem după câteva parale, ci năzuisem către cerul înstelat.
Citesc acum:
Cu drag de lectură,
