Recenzie “Annie John”, de Jamaica Kincaid

În ceea ce mă privește, Annie John, de Jamaica Kincaid mi-a deschis calea spre o nouă destinație literară din cadrul provocării Lumea, prin cărți – și anume spre Antigua și Barbuda. Autoarea sa, născută acolo în anul 1949, dă viață unui volum de tip coming-of-age, ce nu se dă în lături de la a atinge și alte teme importante, precum relația mamă-fiică, dar și colonialismul. Văzând lumina zilei în 1985, pe când Jamaica Kincaid avea doar treizeci și șase de ani, cartea m-a ținut acolo prin sinceritatea unui stil simplu, dar care, pe alocuri, a refuzat vehement să se lase mai prejos la capitolul intensitate. În plus, dimensiunea sa este una departe de a fi copleșitoare ca și număr de pagini și cred că merită să primească puncte în plus și pentru modul foarte natural în care surprinde fragilitatea adolescenței. Jamaica KIncaid este, de asemenea, autoarea volumului de non-ficțiune creativă, A Small Place ce se materializează drept o serie de critici, printre altele, la adresa colonialismului și neocolonialismului, rasismului, corupției și sărăciei.

Annie John o are in centru pe protagonista cu același nume, surprinsă și portretizată etapizat în diferite perioade ale pre-adolescenței și adolescenței sale. Povestea o urmărește începând cu vârsta de zeci ani și pare să se dedea mai apoi unor popasuri strategice la alte vârste aparent aleatorii ale sale, precum doisprezece, cincisprezece și ulterior șaptesprezece ani, atunci când aceasta pășește cu adevărat peste pragul propriei maturități. Adolescența lui Annie se definește în primul rând prin relația cu mama sa, cu care pare să se asemene peste măsură și pe care fata ajunge să o resimtă tot mai rece și mai schimbată. Mi-a plăcut foarte mult cum a fost surprinsă dinamica dintre cele două, punându-mă adesea pe gânduri atât din postura de fiică, cât și din cea de mamă. Trebuie să recunosc că s-a resimțit atât de vie, de relevantă și de apăsătoare, în același timp, constanta lor pendulare între armonie și complicitate, orgoliu și ostilitate.

Pe de cealaltă parte și reprezentând totodată un al doilea pilon pe care se sprijină temeinic ceea ce Annie John (atât ca personaj, cât și ca roman) reprezintă, de fapt și de drept, este comportamentul ei față de colegele si prietenele sale de vârstă similară. Cu toate că acesta de pe urmă poate lăsa unora impresia că manifestările tinerelor fete alunecă vertiginos pe teritoriul sexualității nevoalate, din punctul meu de vedere (susținut dealtfel și de declarațiile însăși autoarei), modul în care copilele își petrec timpul nu depășește prea fragrant granițele curiozității specifice vârstei. Mai mult decât atât, am apreciat foarte mult modul în care Jamaica Kincaid a construit acest personaj, modul în care, prin intermediul lui, a adus în atenție motive feministe puternice, laolaltă cu conștientizarea depresiei, a nedreptății (vezi episodul cu Columb în lanțuri) și a rupturii care se produce inevitabil între părinți și copii, între mame și fiice, cu precădere. Contrastul dintre tema morții, extrem de prezentă mai ales la începutul cărții și inocența debordantă a protagonistei care se străduiește din rasputeri să și-o aproprie, mi-au resedimentat, dacă pot să spun așa, în gânduri, importanța necesară laturii emoționale în copilărie și adolescență, precum și nevoia stringentă de învățare a autoreglării, de la vârste fragede și necesitatea de a avea alături adulți maturi emoțional.

My unhappiness was something deep inside me, and when I closed my eyes I could even see it. It sat somewhere – maybe in my belly, maybe in my heart; I could not exactly tell – and it took the shape of a small black ball, all wrapped up in cobwebs. I would look at it and look at it until I had burned the cobwebs away, and then I would see that the ball was no bigger than a thimble, even though it weighed worlds. at that moment, just when I saw its size and felt its weight, I was beyond feeling sorry for myself, which is to say I was beyond tears. I could only just sit and look at myself, feeling like the oldest person who had ever lived and who had not learned a single thing.

Out of the corner of one eye, I could see my mother. Out of the corner of the other eye, I could see her shadow on the wall, cast there by the lamp-light. It was a big and solid shadow, and it looked so much like my mother that I became frightened. For I could not be sure whether for the rest of my life I would be able to tell when it was really my mother and when it was really her shadow standing between me and the rest of the world.

Având în vedere universalitatea trăirilor adolescentine care cred eu că s-a făcut deja remarcată până acum, poate vă-ntrebați ce relevanță are și de ce ar fi mai de interes plasarea acestui bildungsroman pe meleaguri atât de îndepărtate, tocmai în regiunea Caraibelor. Aici intervine de fapt și unul dintre aspectele mele preferate în raport cu această carte. Prin intermediul unui lirism subtil, apa devine în Annie John, de Jamaica Kincaid simbolul schimbării, al suferinței și al separării, continuând să-și facă simțită prezența în momente-cheie. Și să nu uităm că avem de a face cu un stat insular și deci, cu o cantitate de apă omniprezentă, oricum. Asta ca să nu mai pomenesc de ploaia interminabilă care se abate neașteptat asupra ținutului.

Vă recomand așadar să nu ocoliți Annie John, de Jamaica Kincaid, dacă vă cade-n mână și vă descurcați cu limba engleză – căci nu a fost încă tradus la noi, din câte știu. În egală măsură și nu mai puțin important de menționat, este foarte ușor de ținut pasul cu stilul de scriere al autoarei, eu una parcurgând volumul de 160 de pagini în aproape doua zile. În încercarea de a vă stârni și mai mult interesul și curiozitatea, aflați că acestea sunt capitolele majore din care se compune volumul de față: Figures in the Distance, The Circling Hand, Gwen, The Red Girl, Columbus in Chains, Somewhere, Belgium, The Long Rain, A Walk to the Jetty.

În încheiere, vă doresc ca poveștile potrivite vouă să vă prindă mereu din urmă. Și, la fel de important, nu uitați niciodată că:

A book read by a thousand different people is a thousand different books.
― Andrei Tarkovsky

📚