Recenzie “Insuportabila ușurătate a ființei”, de Milan Kundera

Insuportabila ușurătate a ființei (The Unbearable Lightness of Being) a reprezentat pentru mine prima încercare ceva mai serioasă de a-l descoperi pe Kundera și totodată un pas în plus spre a-mi extinde orizonturile literare către cât mai multe țări de pe glob (fiind vorba de Cehia, de această dată). Ca o întâmplare nefericită sau o coincidență nefastă, dacă vreți, autorul s-a stins din viață, la vârsta de 94 de ani, chiar în perioada în care eu abia ce-ncepusem a mă-ndeletnici cu lectura cărții sale – aspect pe care nu știu neapărat de ce am simțit să îl marchez aici.

Văzând lumina tiparului pentru prima dată în anul 1984 și având în vedere contextul politic al vremii (dominația regimului comunist din Cehoslovacia), Insuportabila ușurătate a ființei păstrează adânci tușe ale acelui decor dominat nu doar de represiune politică, cenzură sau control strict al activităților culturale, ci și de limitarea libertăților civile. Cu toate acestea, Kundera reușește să-și contureze universul ficțional cu mult în afara evenimentelor istorice, fără însă a renunța complet (nici nu cred că i-ar fi fost cu putință altfel) la a-i face simțită prezența, în paginile sale, unei anume tensiuni corespondente realității, pe fondul căreia conceptul de căutare a sensului vieții și mrejele de domeniul absurdului proliferează. Cred că în momentul de față nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că Insuportabila ușurătate a ființei se bucură de popularitate internațională, în ciuda faptului că autorul a întâmpinat o serie de dificultăți la publicarea sa, din motivele amintite anterior.

Insuportabila ușurătate a ființei se regăsește și în limba română, la editura Humanitas, în traducerea lui Jean Grosu.

Dacă eterna revenire este povara cea mai grea, atunci, vieţile noastre, proiectate pe acest fundal, pot apărea în toată splendoarea uşurătăţii lor. Dar este, într-adevăr, greutatea cumplită şi uşurătatea frumoasă? Povara cea mai grea ne striveşte, ne face să ne încovoiem sub ea, ne lipeşte de pământ. Dar, în poezia de dragoste a tuturor veacurilor, femeia doreşte să fie împovărată de greutatea trupului bărbătesc. Aşadar, cea mai grea povară este, în acelaşi timp, imaginea celei mai intense împliniri vitale. Cu cât mai grea e povara, cu atât mai apropiată de pământ e viaţa noastră, şi cu atât e mai reală şi mai adevărată. În schimb, absenţa totală a poverii face ca fiinţa umană să devină mai uşoară ca aerul, să zboare spre înălţimi, să se îndepărteze de pământ, de fiinţa terestră, să fie doar pe jumătate reală, iar mişcările sale să fie deopotrivă libere şi nesemnificative. Şi-atunci, ce să alegem? Greutatea sau uşurătatea?

O meditație complexă asupra condiției umane

Călătoria cititorului pe meleagurile cărții lui Kundera debutează, fără urmă de echivoc, cu o nemijlocită explorare (deloc superficială) a iubirii și a relațiilor interumane, precum și a modului în care atitudinile și ideile personajelor, precum și infidelitatea acestora, micșorează mai mult sau mai puțin distanța dintre ele. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, călătoria cititorului pe meleagurile cărții lui Kundera debutează încă din titlul volumului, titlu care prefigurează totodată și una dintre temele filosofice recurente în cadrul său. Kundera atribuie termeni precum greutate sau ușurătate nimeni altcuiva decât existenței umane, la care se raportează constant prin prisma alegerilor de natură personală care pot sau nu adăuga profunzime banalului existențial. Și întocmai din acest banal existențial tergiversat social și politic, se remarcă patru personaje – Thomas (un chirurg talentat, dar și un cuceritor convins), Tereza (o fotografă sensibilă și totodată partenera sa), artista Sabina (amanta cuceritorului adineaori menționat, desigur) și Franz (acel romantic incurabil, intelectual, îndrăgostit de Sabina, dar atras, în realitate, de ambele femei). Poveștile de viață ale acestor personaje se-mpletesc într-un mod inedit, grație felului în care Kundera utilizează narațiunea non-lineară și prin intermediul naratorului omniscient – care pe alocuri alege să condimenteze textul cu adevărate momente de reflexie asupra propriului act de creație literară. În acest fel, romanul ia forma unei meditații complexe asupra condiției umane, în lumea modernă.

Cum am perceput eu cartea

Pentru mine, Insuportabila ușurătate a ființei a reprezentat o carte căreia i-am acordat trei ⭐ pe Goodreads. M-au atras la început întocmai interludiile filosofice care păreau să se-mpletească cum nu se poate mai bine cu poveștile personajelor – devoalate treptat, oferind astfel o profunzime mai mare scrierii. Însă pe măsură ce am mai avansat cu lectura, le-am perceput tot mai ades ca fiind mult prea asidue, multe prea impregnate cu o subiectivitate a unui narator, din nou, mult prea implicat, la nivel de opinii personale, în desfășurarea evenimentelor. Mai mult decât atât, mi-a displăcut modalitatea ușor superficială și părtinitoare, în care am resimțit a fi tratate personajele feminine, conturate aparent doar în raport cu figurile masculine din universul lor imediat. Evident, este vorba aici despre niște păreri extrem de personale, prin intermediul cărora nu mi-am propus să te arăt cu degetul dacă ți-a plăcut această carte, însă pe care mi se pare cinstit a nu le lăsa deloc de izbeliște. În egală măsură, ca un aspect pozitiv la adresa romanului, mi-a rămas în minte numele căinelui Terezei și a lui Thomas – Karenin. O trimitere cum nu se poate mai directă la opera lui Tolstoi, patrupedul Karenin preia, în Insuportabila ușurătate a ființei rolul de lentilă cu ajutorul căreia se explorează legăturile de iubire dintre oameni. Purtând în denominarea sa greutatea relației dintre Anna Karenina și soțul ei, cățelul cuplului simbolizează, în romanul lui Kundera, la fel de nefericita conexiune dintre cele două personaje.

His love for Tereza was beautiful, but it was also tiring: he had constantly had to hide things from her, sham, dissemble, make amends, buck her up, calm her down, give her evidence of his feelings, play the defendant to her jealousy, her suffering, and her dreams, feel guilty, make excuses and apologies. Now what was tiring had disappeared and only the beauty remained.

While people are fairly young and the musical composition of their lives is still in its opening bars, they can go about writing it together and exchange motifs (the way Tomas and Sabina exchanged the motif of the bowler hat), but if they meet when they are older, like Franz and Sabina, their musical compositions are more or less complete, and every motif, every object, every word means something different to each of them.

Cu drag de lectură,