Recenzie “Casa ușilor”, de Tan Twan Eng

Odată cu volumul Casa ușilor (The House of Doors), de Tan Twan Eng m-am lăsat numaidecât purtată înspre îndepărtatele meleaguri ale Asiei. Explicația ar fi că am ales cartea de față drept lectura aferentă Malaeziei – acolo unde Tan Twan Eng s-a născut, în 1972. Dacă îți dorești să mă urmezi și să urmezi, de ce nu, provocarea literară #lumeaprincărți, te invit să arunci o privire asupra parcursului meu de pănă acum. Revenind, avem de a face astfel, cu un autor contemporan, care se află la cel de-al treilea volum al său, după apariția, în 2007, a The Gift of Rain (Darul ploii – tradusă și la noi, la editura Trei, în anul 2009) și a The Garden of Evening Mists, în 2012 (regăsită în limba română sub denumirea de Grădina cețurilor din amurg, apărută la editura Polirom, în 2013).

Casa ușilor, de Tan Twan Eng este o ficțiune istorică, presărată cu ușoare tușe biografice, dacă vrei, care așează într-o poziție relativ centrală în roman o versiune ficțională a scriitorului Somerset Maugham (scriitor englez, 1874-1965). Cartea se constituie într-un soi de spațiu de incubare pentru ceea ce avea să reprezinte, în 1926, apariția colecției de șase proze scurte intitulată The Casuarina Tree, semnată de adineaori amintitul Somerset Maugham și inspirată de călătoria sa în Federația Malaya, din anul 1920 – surprinsă, după cum spuneam, în scrierea lui Tan Twan Eng, Casa ușilor. *Clear enough, huh?*

Volumul se găsește și tradus în limba română de către Ioana Petridean și a apărut la editura Trei, recent. Casa ușilor este o lectură generoasă ca număr de pagini, dar care nu împovărează cititorul cu mai mult decât o vie și avidă curiozitate de a afla mai multe despre contextul din jurul scrierii și cu o serie de minunate descrieri de cadre naturale dintre care, în particular, un episod mai de pe la finalul cărții care va rămâne în mintea mea mult timp de aici încolo.

Asemenea unei ancore alunecând de pe un vapor, m-am scufundat și am înotat adânc, coborând într-un cocon de lumină. Pești fantomatici țâșneau în jurul meu. Apa era tot mai rece, dar continuam să mă scufund, îmbătată de senzația că mă întorc în timp. Poate pentru că marea era atât de nemăsurat de bătrână, existând dinainte de separarea apelor? Am simțit dorința atavică de a continua să mă scufund tot mai adânc în bezna impenetrabilă, forând un tunel îngust de lumină în marea fără fund, nebuloase aprinzându-se în vârfurile degetelor mele și comete arzând în urma mea. Ce avea să se întâmple dacă aș fi continuat să mă scufund, până la începutul timpului?

Dacă vei alege să citești Casa ușilor, de Tan Twan Eng, vei poposi într-o clipită, după un scurt Prolog, în Penangul anului 1921 și vei observa la fel de curând cele două linii temporale care se-mpletesc necontenit, țesând și tot țesând povestea din spatele poveștii. Perspectiva narativă se dovedește și ea la fel de fluidă, pendulând constant între două dintre personajele centrale și anume Lesley Hamlyn și desigur, William Somerset Maugham, zis Willie. Acesta din urmă, însoțit de secretarul său Gerald Haxton, care se dovedește a-i fi și partener de viață (așadar vei regăsi în scrierea lui Tan Twan Eng și numeroase referiri la relațiile dintre parteneri de același sex), călătorește în scop oarecum insiprațional și creativ în Penang, ajungând să fie găzuiți de către soții Hamlyn: Robert și Lesley, care locuiesc la Casa Cassowary. Prezența celor doi musafiri speciali aduce un suflu nou rutinei soților Hamlyn, a căror căsnicie scârțâie deja de ceva vreme, iar Willie se transformă nu după mult timp în confidentul lui Lesley, strânsa legătură dintre cei doi fiind și cea care face posibilă, dacă pot spune așa, ulterioarele scrieri ale lui Maugham, despre care aminteam anterior. Povestea te va ține cu sufletul la gură, dornic de a afla cât mai repede, cât mai mult și te va purta domol de la adăpostul unor cadre naturale specifice, la conflicte deopotrivă interioare și exterioare complexe, la o serie de introspecții cu note feministe, relații queer, adulter și romantism și chiar și o crimă – poate nu chiar în ordinea asta, ce-i drept. Iar despre titlu vei afla, după cum poate că nu te va surprinde câtuși de puțin, că are și el o semnificație aparte, căci Casa ușilor tăinuiește pe vecie o legătură strânsă între două personaje din roman, pe care o vei descoperi, bineînțeles, dacă îi vei da o șansă scrierii lui Tan Twan Eng.

Făcând puțin mai mult zoom out de la cele de mai sus, romanul Casa ușilor poate fi la fel de bine citit și în cheie socială, ca să spun așa, căci contextul este unul ofertant și în acest sens. Autorul aduce în atenție, prin intermediul scrierii sale, complexitățile stăpânirii coloniale britanice din Asia de Sud-Est, de la acea vreme – Penangul, alături de Malacca și Singapore (Straits Settlements) constituind atunci teritorii britanice cheie. De asemenea, tot pe fondul tumultului politic dominant al perioadei, în Asia, se distinge și figura lui Sun Yat-sen, revoluționarul chinez care a contribuit la răsturnarea dinastiei Qing și la înființarea Republicii Chineze. Despre partidul politic fondat de Sun Yat-sen în 1912 și cunoscut inițial sub numele de Tongmenghui se vorbește mult în roman, iar surpinse de același context istoric, personajele discută și se implică activ în cadrul unor astfel de evenimente importante, ceea ce se dovedește a fi foarte interesant de urmărit, pe tot parcursul cărții.

Acestea fiind zise, îți recomand să citești Casa ușilor, de Tan Twan Eng dacă ți se va ivi ocazia, raportându-te din start la el ca la un roman eminamente captivant și care nu se dă câtuși de puțin în lături de la a analiza cu măiestrie desăvârșită natura complicată a sentimentelor umane, a sexualității și puterii, a amintirilor ce transced distanțe inimaginabile în timp și spațiu, precum și un tablou istoric extrem de palpabil și de răvășitor.

Lumina pălea dinspre muntele Jerai, cel mai înalt vârf al lanțului continental. Undeva în apropiere, un pescar se pregătea să plece pe mare. Un felinar atârna la prova sampanului, împrăștiindu-și lumina peste apele tot mai întunecate. L-am privit vâslind cu mișcări lente și fluide, propulsându-și ambarcațiunea tot mai departe de țărm. Undeva în larg, pescarul se va opri din vâslit și își va arunca năvodul. Acesta se va desface ca o floare sub barca lui, iar pe măsură ce noaptea va deveni tot mai densă, strălucirea felinarului său va hipnotiza peștii din adâncuri, ademenindu-i în plase. Era ceva atemporal, ca și ciclul mareelor.

În încheiere, îți doresc ca poveștile potrivite ție să te-ajungă numaidecât și nu uita:

“A book read by a thousand different people is a thousand different books.”
― Andrei Tarkovsky