Recenzie “Oameni suntem”, de Dan Panaet

Oameni suntem, de Dan Panaet este un volum de debut ce cuprinde nouă povestiri. Acestea aduc în atenție situații de viață diverse, palpabile și construiesc astfel umanitatea din frici și superstiții, stereotipii, fărâme de umor, introspecții și suflet. Cartea a apărut recent la editura Trei și iată că a ajuns rapid și una dintre recomandările mele din ultima vreme.

Alți instalatori, când meșteresc, au chef de vorbă. Lucrează, în paralel, la soclul propriei competențe, fie că ponegresc priceperea celui care a lucrat acolo înainte sau pun sub semnul întrebării vreo măsură recentă a guvernului. (Instalatorul, pag. 5)

În urmă cu mulți ani, într-o iarnă, abandonase pentru o vreme taraba cu cărți din centrul orașului în favoarea unui job de paznic la mall. Ideea era că acolo putea să fenteze frigul. Mă șocase atunci felul în care-și prezenta opțiunile. Pentru mine, frigul fusese mereu un element neglijabil în ecuația vieții. (Donald Trump, pag. 26)

Sonia a ieșit în hol, iar apoi a trecut în sufragerie. Am urmat-o. Se uita la biblioteca veche, cu rafturile pline de bibelouri și simțeam cât de greu se abținea să nu scoată telefonul ca să pozeze pescarul chinez, balerina sau ștrengarii care se bat, ca să le pună pe stories la Instagram, așa cum fac oamenii azi cu micile aspecte înduioșătoare ale vieții. (Imobiliare, pag. 32)

Oscilând între o narațiune observațională, exterioară (la persoana a III-a) și una sinonimă cu experiența trăită (la persoana I), lectura volumului Oameni suntem, de Dan Panaet permite treptat accesul detașat într-un veritabil labirint al absurdului, de care cititorul nu doar că se amuză, dar pe care îl și înțelege profund, de vreme ce l-a experimentat, chiar și măcar parțial, pe propria piele. Pe cale de consecință, iluzia înțelegerii riscă să fie numaidecât înlocuită de teamă, din identicul motiv al aproprierii, amenințarea nepândind doar din imprevizibilitatea acestei realizări, ci și în felul în care ceva atât de familiar transformă simpli indivizi în efemeri părtași la unisonul vieții.

După ce ne-am mutat la aceeași masă, am vorbit despre lucrurile care ne leagă. Filme, prieteni comuni, locuri în care ne-am aflat amândoi în același timp fără să ne dăm seama. La fel ca mine, și ea lucrase la un film documentar abandonat între timp. M-am gândit atunci că-s bune și eșecurile – te apropie de oamenii cu care le ai în comun. I-am și spus. (Imobiliare, pag. 38)

De atunci, turnul se ridică la marginea Parcului Municipal, pe un teren viran unde n-ai voie să intri, ca să nu fii lovit de proiectile umane. Însă localnicii care se plimbă pe alei îl pot vedea dincolo de coama copacilor, iar îndrăgostiții care se opresc pe vreo bancă îl țintuiesc cu privirea ore întregi ca să-și pună o dorință când se aruncă cineva. (Turnul sinucigașilor, pag. 124)

Oameni suntem, de Dan Panaet nu deformează câtuși de puțin realitatea, ci își ia asumat asupra ei rolul de filtru prin care cititorul privește atent și reperează fără prea mult efort paradoxul defectelor fragrante ce îl sâcâie constant la semenii săi, dar în absența cărora nici măcar propria sa persoană nu s-ar mai cuveni a fi eticheta drept desăvârșită. Se lasă descoperite, printre paginile acestei cărți, atât figuri naive, cât și versate, atât personaje privilegiate dintr-un punct sau altul de vedere, cât și unele mai puțin norocoase. Oameni și oameni de care cu toții (nu) suntem, (nu) am fost sau (nu) vom ajunge, împărțind fără voia noastră același imens spațiu de spectacol. M-au impresionat toate povestirile, am identificat cu satisfacție în fiecare dintrele ele acel ceva și țin să menționez aici câteva dintre ele, printre care Donald Trump, Imobiliare, Mina de petrol, Accidentul, Turnul sinucigașilor, Interviul. Cred că aș putea reveni oricând asupra lor cu aceeași fascinație a descoperirii, precum într-un lung șir de conversații de pe urma cărora poți ajunge să cunoști din mai toate unghiurile, o persoană.

Camencianu povestea cu seninătate și-ți dădea mereu impresia că-i plac oamenii. Găsea câte o vorbă bună de zis despre oricine și doar cu mare regret ajungea să menționeze vreun defect al cuiva. Părea că vârsta a netezit toate asperitățile din jurul lui, populându-i anecdotele cu figuri blânde. Chiar și criminalii de război erau acum personaje de basm. (Interviul, pag. 177)

Dar poate că nu e totul pierdut. Bogdan nu putea să accepte că fiecare om are un termen de valabilitate. Dacă te-ai încăpățânat să rămâi o sută de ani, ar trebui să te ridici în continuare la exigențele unui om viu. (Interviul, pag. 188)

Recomand așadar să nu ocoliți proza scurtă, în general și nici volumul de debut al lui Dan Panaet, în particular și să vă lăsați seduși de experiența literară concentrată pe care acesta o oferă, limitat fiind în timp și spațiu, dar devenind astfel cu atât mai relevant atunci când vorbim despre detalii și lectură ca stare. Luând din nou exemplul Oameni suntem, ce rămâne este întocmai o dură contemplare pe care ajungi s-o apreciezi pentru că-ți vorbește atât de uman și de pe-nțelesul tău.

În încheiere, vă doresc ca poveștile potrivite vouă să vă prindă mereu din urmă. Și, la fel de important, nu uitați niciodată că:

A book read by a thousand different people is a thousand different books.
― Andrei Tarkovsky

📚