Recenzie “Astfel de lucruri mărunte”, de Claire Keegan
Călătoria mea Lumea prin cărți continuă, încet – dar sigur, aș mai adăuga. Iar dacă este să vorbim despre cea mai recentă destinație, aceasta a avut menirea să marcheze un scurt popas pe meleagurile literaturii irlandeze. Companie mi-a ținut, cu acest prilej, Astfel de lucruri mărunte (Small Things Like These), de Claire Keegan.
Atunci când am ales să citesc volumul lui Claire Keegan, intitulat Astfel de lucruri mărunte, nu am avut niciun criteriu special în minte, iar acesta nu se afla pe nicio listă de-ale mele, de lecturi viitoare. Cartea însă, mi-a ieșit oarecum în cale, prezentată fiind ca o lectură scurtă, un roman numai bun de parcurs într-o singură zi, de ce nu, poate chiar într-o singură sesiune de lectură. Dar știm cu toții cum stă treaba cu tic-tac-ul rutinii noastre zilnice, prin urmare să nu ne mai dedăm unor astfel de exagerări, zic… Iară eu, simțind cumva acut nevoia unei povești poate ceva mai condensate și poate ceva mai omogene, pe care să o descopăr și să o parcurg și rapid, deopotrivă, am reprezentat atunci potențialul cititor potrivit, la timpul potrivit, desigur. Nu mică mi-a fost mirarea însă atunci când am descoperit unde (cel mai probabil) a vrut și a și reușit să ajungă Claire Keegan (pe care nu o mai citisem până la acel moment) cu scrierea sa, contextul din jurul nuvelei sale cu valențe de ficțiune istorică și chiar ecranizarea de care aceasta se bucură și la care mi-am propus să ajung și eu, cât mai curând.
Astfel de lucruri mărunte își învăluie cititorii într-o subtilitate înțeleaptă și confortabilă, deschizându-le calea către inima unei comunități irlandeze restrânse, pe fondul unor zile ce precedau alene Crăciunul anului 1985. Drama istorică din culisele acestui cadru, devoalată treptat, o constituie ororile instituționale ce alcătuiesc fenomenul Spălătoriilor Magdalene din Irlanda (și țara de origine a autoarei, dealtfel). Respectivele instituții – aflate în subordinea ordinelor religioase catolice, funcționau aparent doar pe post aziluri pentru femeile considerate decăzute din punct de vedere moral. În loc însă să primească ajutorul sau sprijinul promis, aceste femei erau abuzate și forțate să muncească în condiții dure, spre a-și ispăși cum se cuvine așa-zisele păcate. În mod absolut șocant, ultima astfel de Spălătorie Magdalenă s-a închis abia în anul 1996. Ceea ce mi se pare important este faptul că, datorită unor demersuri scriitoricești precum cele ale lui Claire Keegan, astfel de capitole întunecate ale istoriei nu vor rămâne într-un con de umbră.
În altă ordine de idei, perspectiva romanului mi s-a părut cu atât mai interesantă cu cât prin ochii protagonistului, adică cei ai lui Bill Furlong, adevărul cel adevărat se întrevede și contrastează tăios cu candoarea sufletului său pur și nobil, de om ajuns la maturitatea ce-i permite să conștientizeze și să aprecieze totodată propria șansă și propriul noroc în viață, ce au venit, la rândul lor, din partea unor oameni la fel de inimoși. Tată de cinci fete și familist muncitor (negustor de lemn și cărbune, încercat de iarna grea de prin partea locului), el se tot străduiește să-și disece profundele frământări în discuțiile cu soția sa. Aceasta din urmă însă, în ciuda religiozității sale fățișe, nu pare să-i împărtășească câtuși de puțin viziunile, declarându-se tot mereu cum nu se poate mai mulțumită de faptul că, în ciuda suferințelor îndurate de alte tinere din comunitate, fiicele lor au fost ferite de astfel de conjuncturi. În fața ignoranței sale și a refuzului vădit de a le oferi ajutorul celor mai greu încercați de soartă, grija femeii rămâne aceea a actului de prezență la slujbele bisericești, asemeni unei comunități întregi care îmbrățișează, mai mult sau mai puțin conștient, aceeași ignoranță dureroasă – chiar și atunci când Furlong îi confruntă cu dovezi clare ale ororilor orchestrate de figurile lor bisericești. Mi-a plăcut mult finalul care a adus un strop de speranță și o realizare emoționantă la nivelul mentalului protagonistului; iar cartea a ajuns numaidecât printre cele pe care le-aș recomanda fără să stau pe gânduri și, fără îndoială, prima lectură de scor maxim a anului. S-o ținem tot așa!
Personal, cred că o lectură precum Astfel de lucruri mărunte are capacitatea de a te ajuta să realizezi că bunătatea, în adevăratul sens al cuvântului, nu prea se învață din paginile bibliilor, iar religia nu are, de cele mai multe ori, nicio legătură cu umanitatea. Și asta nu o spun eu, ci nenumărate dovezi istorice, mărturii dureroase și chiar și feluritele business-uri bisericești pe care cu siguranță le-ai remarcat și tu, în zilele noastre. Romanul lui Claire Keegan a fost, din fericire, tradus și la noi, la editura Trei (colecția Pandora M), de către Iulia Anania, iar tu poți astfel ajunge mai ușor la o poveste ce s-a bucurat chiar și de o importantă nominalizare – cea la Booker Prize 2022 – asta dacă ai nevoie de un motiv în plus să te oprești puțin asupra ei.
Cum ar fi viața, se întrebă el, dacă ar avea timp să gândească, să reflecteze asupra lucrurilor? Ar fi fost oare viețile lor diferite sau cam la fel – ori pur și simplu s-ar fi lăsat duși de val? Chiar și când bătuse cremă untul cu zahărul, gândurile nu îi stătuseră atât de mult la aici și acum, al această duminică în apropierea Crăciunului, petrecută cu nevasta și fetele lui, cât la ziua de mâine și la cine ce datora, la când și cum avea să livreze ce se comandase, cărui om să dea cutare sarcină și cum și de unde să culeagă ce i se datora – și înainte ca ziua de mâine să se isprăvească, știa că gândurile aveau să i se îndrepte cam la fel, iarăși, asupra zilei ce avea să urmeze.
În timp ce își continuară mersul și întâlniră mai mulți oameni pe care Furlong îi cunoștea sau nu, acesta descoperi că se întreabă dacă avea vreun rost să trăiești fără să ajuți și să fii ajutat. Era posibil să o duci așa toți anii, zecile de ani, o viață întreagă fără să fii măcar o dată suficient de curajos încât să te împotrivești lucrurilor care se petreceau, și totuși să te numești creștin și să te privești în oglindă?
În încheiere, îți doresc ca poveștile potrivite ție și sufletului tău, să te prindă tot mereu din urmă. Și, la fel de important, nu uita că:
A book read by a thousand different people is a thousand different books.
― Andrei Tarkovsky
