Potpourrio: Pădurea cu cărți

blog literar & cronică de carte

Potpourrio: Pădurea cu cărți

blog literar & cronică de carte

Printre file și gânduri

Să vorbim despre recunoaștere, în peisajul literar internațional

Din capul locului, nu cred că cititul unei cărți ar trebui să fie influențat de numărul său de premii sau de gradul de recunoaștere a acesteia, la nivel global. Și asta nu doar pentru că există în mod constant, în jurul acestor premii literare internaționale de mare prestigiu, o serie de controverse legate fie de alegerea câștigătorilor, fie de criteriile de jurizare sau de influențele comerciale, ci și pentru că lectura este musai să ia forma unei experiența personale cât mai puțin dependente de validări literare externe. Sau cel puțin, cam asta-i părerea mea. Și dacă tot am ajuns la referințe de sub streașina viziunilor personale, ca să spun așa, vă mărturisesc faptul că a mă ține la curent cu listele de cărți aferente și mai apoi, cu premiile acordate, a reprezentat și reprezintă, în continuare o importantă sursă de inspirație pentru mine și deopotrivă pentru infinitele mele TBR-uri.

Majoritatea premiilor literare internaționale au o pondere semnificativă la nivelul continentului european, însă desigur că acestea nu lipsesc nici din SUA și nici de pe îndepărtatele meleagurile asiatice. Unul dintre cele mai prestigioase astfel de premii este, desigur, Premiul Nobel pentru Literatură (decernat anual, în luna octombrie). Anul trecut acesta i-a fost atribuit scriitoarei de origine sud-coreeană Han Kang, pentru romanul său intitulat Vegetariana (despre care am scris mai multe aici, pe blog). Booker Prize (Man Booker Prize), respectiv International Booker Prize sunt și ele două premii literare distincte, primul dintre ele acordându-se (tot anual și tot în luna octombrie) unei cărți de ficțiune scrisă direct și publicată în limba engleză, pe teritoriul Irlandei sau a Regatului Unit. International Booker Prize, pe de altă parte, vizează ficțiunea tradusă în limba engleză (premiul autorului fiind dealtfel împărțit cu traducătorul), respectând, în rest, aceleași criterii geografice, ca să spun așa. Lista lungă aferentă acestuia din urmă va fi publicată mâine (25 februarie 2025), urmând ca lista scurtă să vadă lumina zilei în luna aprilie, cu desemnarea câștigătorului programată, ca de obicei, pentru luna mai. În 2024, romanul Orbital, de Samantha Harvey a câștigat Booker Prize, iar International Booker Prize (2024) a poposit la Jenny Erpenbeck, pentru romanul Kairos, purtând semnătura traducerii din limba germană a lui Michael Hofmann. Începând cu anul 1996, ca răspuns la absența unor autori de sex feminin printre câștigătorii Booker Prize, un grup de femei britanice din industria literară au inițiat ceea ce astăzi poartă numele de Women`s Prize for Fiction (numele inițial fiindu-i schimbat odată cu anul 2013). Anul trecut, premiul cu pricina i-a fost acordat lui V. V. Ganeshananthan, pentru Brotherless Night.

Cât despre alte astfel de premii importante, tot din Europa, aș mai adăuga aici Premiul Goncourt (cel mai prestigios premiu literar francez, acordat anual în luna noimebrie unui roman francofon), Premiul Cervantes (considerat Nobelul literaturii spaniole și decernat chiar de Ziua Mondială a Cărții, pe data de 23 aprilie) și nu în ultimul rând Premiul Strega (acordat anual în luna iulie, unui roman italian).

Atât în SUA, cât și în categoria worth mentioning (ca să ne păstrăm în temă), numele Premiului Pulitzer pentru Ficțiune, decernat an de an în aprilie, precum și cel al Premiului Hugo poate vă sunt mai mult sau mai puțin cunoscute. În anul 2024, primul dintre acestea a fost câștigat de romanul Night Watch, de Jayne Anne Phillips, de exemplu. Atunci când vine vorba despre Japonia, se prea poate ca Premiul Akutagawa să-și facă imediat loc în gândurile oricărui cititor înfocat, de exemplu.

Iată așadar o mică parte din peisajul internațional al recunoașterii literare, care aduce cu sine unele titluri interesante, de cele mai multe ori relevante din punct de vedere social la un moment dat, dar și inovative din punct de vedere stilistic, în același timp. Și pentru că, din păcate și poate deloc surprinzător, autori din anumite țări și/sau culturi sunt mult prea adesea subreprezentați în tot ceea ce înseamnă marile premii literare internaționale, o provocare precum Lumea, prin cărți – de exemplu, ar putea contrabalansa nivelul de expunere al acestor opere în pericol de a rămâne permanent în umbră, măcar la nivel individual. În egală măsură, tot aici, pe blog am scris și scriu în continuare despre acest demers literar cu iz călătoricesc și, de asemenea, actualizez destul de des și progresul meu.

Mulțumesc pentru interesul cu care ați parcurs, până în acest punct, gândurile mele.

În încheiere, îți doresc ca poveștile potrivite ție și sufletului tău, să te prindă tot mereu din urmă. Și, la fel de important, nu uita că:

A book read by a thousand different people is a thousand different books.
― Andrei Tarkovsky

📚

Puteți partaja acest articol și cu alte persoane interesate:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *