15 cărți perfecte pentru Halloween – lecturi de toamnă pline de mister, suspans și povești întunecate

Nu există reguli legate de alegerea unei anumite cărți, la un moment dat. Însă, cu siguranță, există sugestii potrivite sau felurite gânduri încărcate de inspirație, care-i găsesc cumva pe cititorii de pretutindeni, determinându-i mai mereu să adauge încă titlu și încă un titlu pe lista lor interminabilă de dorințe literare. Și da, dacă vă întrebați, articolul pe care tocmai îl parcurgeți și-a asumat deja un asemenea rol – și anume de a vă aduce în atenție o serie de volume numai bune de savurat în anotimpul în care tocmai ne aflăm. Iată așadar o listă cu 15 cărți perfecte pentru Halloween, lecturi de toamnă pline de mister, suspans și povești întunecate.

1. Angajații, de Olga Ravn – #literaturădaneză 🇩🇰

• o poveste alienantă despre umanitate și sensul existenței, dominată de o atmosferă profund claustrofobică. Am mai menționat-o și aici.

Pe navă, nu există mirosuri. Doar aer filtrat, metal și detergent. Uneori îmi imaginez un miros de pământ ud, de frunze, de corp uman. Îl inventez. Poate că de fapt toată memoria e o invenție – o încercare de a ține aproape ceva ce n-am trăit niciodată. Poate că nici dorul nu e altceva decât un ecou chimic.

2. Baba Yaga a făcut un ou, de Dubravka Ugrešić – #literaturăcroată 🇭🇷

• o reinterpretare feministă și cu tușe ironice a mitului slav al vrăjitoarei care sălășluiește într-o cocioabă cocoțată pe o pereche de gheare de pui. Am mai menționat-o și aici.

Fiecare femeie îmbătrânește în felul ei, dar toate împărtășesc aceeași groază tăcută. Nu de moarte, ci de dispariție. De a deveni invizibile. Femeia în vârstă este o fantomă socială: nu mai este dorită, nu mai e întrebată, nu mai e văzută. I se ia trupul din ochii lumii, i se șterge povestea. Și totuși, tocmai atunci, când nimeni nu o mai privește, femeia începe să vadă totul limpede. Ca Baba Yaga, ea știe ce e dincolo de pădure.

3. Brute, de Dizz Tate – #literaturăamericană 🇺🇸

• o poveste centrată pe adolescența feminină și pe pierderea inocenței ca rezultat al unei traume colective. Am scris mai multe despre ea, aici.

Noaptea, orașul părea viu. Casele respirau, lacul murmura în somn, iar aerul era gros de zvonuri. Ni se părea că fetele dispărute ne urmăresc de după gardurile din sârmă, că le vedem fețele în reflexia apei. Când treceam pe lângă școală, ferestrele se luminau pentru o clipă, de parcă cineva ar fi fost acolo, dar nimeni nu era. Ne țineam de mâini, dar tot nu era destul. În fiecare dintre noi trăia o spaimă veche, o presimțire că ceva vine spre noi și nu avem unde fugi.

4. Eu, care nu am cunoscut niciodată un bărbat, de Jacqueline Harpman – #literaturăbelgiană 🇧🇪

• o meditație austeră și apăsătoare asupra izolării și nevoii stringente de conexiune

Eram mereu prostdispusă, dar nu știam, căci nu cunoșteam termenii care descriu stările de spirit. Femeile umblau de colo până colo, dedicându-se rarelor activități cotidiene, și nu mă invitau niciodată să particip și eu. Mă așezam pe vine și mă uitam la ce era de văzut. Mai nimic, dacă stau bine și mă gândesc. Ele stăteau pe jos și sporovăiau sau, de două ori pe zi, pregăteau masa. Încetul cu încetul mi-am îndreptat atenția către gardienii care umblau veșnic pe lângă cușcă.

5. Femeia minimarket, de Sayaka Murata – #literaturăjaponeză 🇯🇵

• o poveste despre marginalizare și norme sociale care conduc inefabil spre o stare permanentă de compulsivitate. Am mai menționat-o și aici.

Un minimarket e un spațiu în care normalitatea e, de fapt, o stare obligatorie, din care orice element ciudat este eliminat. De îndată ce atmosfera s-a detensionat, clienții au început să se concentreze iar la alegerea produselor de patiserie și a cafelei preferate, comportându-se ca și cum nimic nu s-a întâmplat. (…) Șeful nostru cu numărul opt îmi urmărea fiecare mișcare și știa prea bine că sunt întru totul devotată minimarketului, că-l venerez cu o credință de neclintit.

6. Iepurele blestemat, de Bora Chung – #literaturăsudcoreeană 🇰🇷

• o serie de povești cu valențe gotice, populate de personaje umane și non-umane, deopotrivă, care explorează teme dintre cele profunde. Cartea se află în biblioteca mea, dar nu am ajuns încă la ea.

Adevărul e că oamenii nu știau drept cine să ne ia. Nu eram nici șamani ce exorcizau posedații de spirite malefice, nu ne pricepeam nici să ghicim viitorul, nu aveam nicio legătură cu cei care spălau, îmbălsămau și îmbrăcau morții, pregătindu-i pentru ceremonia funerară. E drept, meșteșugul pe care-l practicam avea de-a face destul de vag cu îndeletnicirile oculte, însă nimeni nu a îndrăznit vreodată să ne spună în față ce crede despre noi.

7. Malacqua, de Nicola Pugliese – #literaturăitaliană 🇮🇹

• un roman, fără îndoială, atmosferic, sobru și dedicat unei seisuni interminabile de ploaie

La ora 7:45, în data de 23 octombrie, canalizarea descoperită din via Tasso se umpluse complet, cu ploaia asta de rahat!, dar când se va opri oare?, și apa aluneca acum pe asfalt, pe bârnele de susținere ale șantierului, pe trotuare, și se scurgea iute la vale, iar șuvoiul ducea cu el pământ, gunoaie și foi de ziar.

8. Măștile fricii, de Camelia Cavadia – #literaturăromână 🇷🇴

• o poveste răscolitoare despre violența domestică și ale sale efecte devastatoare. Departe de mine gândul de a bagateliza un subiect atât de sensibil, alăturându-l unor recomandări literare sezoniere, însă, în țara noastră, încă este cazul să vorbim mult și cât de des se poate, despre asta. Câteva gânduri în plus și despre această carte de regăsit și aici.

Ziua cea mai fericită din viaţa mea a fost nu cea în care m‑am măritat sau cele în care s‑au născut copiii mei, ci aceea în care a murit tatăl meu. Ştiu, pare odios ce spun, însă e purul adevăr. Şi cred că nu a fost doar a mea. Noi toţi, cei trei copii, ne‑am simţit uşuraţi în acel moment și mai că ne‑a venit să jucăm în jurul trupului inert. N‑am avut atunci curajul să recunoaştem, dar ştiu că fiecare dintre noi a simţit asta. Iar dacă n‑am fi fost atât de timoraţi, ne‑am fi bucurat, am fi râs şi poate ne‑am fi închinat cu amândouă mâinile că Dumnezeu a avut milă de noi şi ne‑a scăpat. Dar n‑am făcut nimic. Am evitat să ne privim, de parcă ne era ruşine de ceea ce puteam vedea. Bucuria de a ne simţi liberi alunga decenţa unui comportament afectat. Evitam să ne vorbim, deşi aveam atâtea să ne spunem. Eram în felul nostru fericiţi. O fericire dureroasă, ce picura în noi stropi de eliberare, de consistenţa mierii, pe care îi lăsam să se scurgă lent.

9. Mânăstirea Northanger, de Jane Austen – #literaturăengleză 🇬🇧

• o lectură clasică despre maturizare și inițiere socială, într-un decor gotic

Au ajuns la Bath. Catherine era încântată și agitată, ochii îi cutreierau încoace și-ncolo, peste tot, pe măsură ce se apropiau de frumoasa și impresionanta periferie a orașului și apoi când au intrat pe străzile care duceau spre hotel. S-au cazat repede într-o pensiune confortabilă din strada Pulteney. Cred că e mai bine să facem acum o scurtă descriere a doamnei Allen pentru ca cititorul să poată aprecia în ce măsură comportarea ei va favoriza, probabil, toată nenorocirea și cum va contribui s-o aducă pe biata Catherine la starea disperată care e necesară în ultimul volum și asta fie din imprudență, vulgaritate sau gelozie, fie prin interceptarea scrisorilor ei, distrugerea caracterului sau scoaterea ei în societate.

10. Nopțile reci ale copilăriei, de Tezer Özlü – #literaturăturcă 🇹🇷

• o recomandare ce, o dată în plus, explorează teme precum alienarea și singurătatea, boala și căutarea sensului vieții de adult. Am așteptări mai de la ea, nu am citit-o încă.

Trec pe lângă depozitele de lemne, pe sub stația de cale ferată. De tălpile pantofilor mei se lipește un strat de noroi pe care abia izbutesc să-l car după mine. Nu vreau să mă întorc acasă. Mi-aș dori să mă aflu undeva, oriunde, în orașul tăvălit de noapte, care se apropie cu mare zarvă. Odată cu bezna care invadează bolta cerului, mă văd însă nevoită să mă îndrept din nou către luminile palide ale casei, să revin la atmosfera ei încordată, neplăcută.

11. Pământeni, de Sayaka Murata – #literaturăjaponeză 🇯🇵

• un roman ostracizant, încărcat de abuzuri, violență și canibalism – nu doar memorabil ca lectură, ci și neașteptat de sensibil, în esența sa, prin vocea narativă a lui Natsuki. Am scris mai multe despre el, aici.

Am niște pastile pe care le fur uneori din geanta mamei. Le ia când nu reușește să adoarmă și de fiecare dată când am avut ocazia am furat câte două. Ca să nu mă prindă nimeni, le strâng într-o cutie de plastic, în care au fost cândva niște dropsuri de lămâie. În curând, tot corpul meu va fi ucis, al fel ca gura, iar eu voi deveni o unealtă pentru oamenii mari.

12. Ultra Marin, de Dragoș C. Costache – #literaturăromână 🇷🇴

• o veritabilă navă-distopie AI, ipotetic înfricoșătoare atunci când i se atribuie valențe profetice. Am scris o recenzie a romanului, aici.

Se gândea adesea la asta când se plictisea și când se îmbăta. În loc să mediteze la femei și la bani, se pierdea ca dobitocul în filme despre ce mai rămâne din tine ca om în spatele interfeței. Sub pătura caldă a lumii sigure din jur, din ce în ce mai sufocată de ideile revoluționare ale AI-uriloe, cât din tine mai rămânea, de fapt, parte din tine? (…) Nu era mai simplu să devii adunătura aia de date demografice cu cheltuieli și preferințe?

13. Vrăjitoare. Puterea de temut a femeii rebele, de Mona Chollet – #literaturăbelgiană 🇧🇪

• singura non-ficțiune din această serie de propuneri, importantă nonetheless

Chiar și vrăjitoarele de temut – cea din Hansel și Gretel sau cea din rue Mouffetard, sau Baba Yaga din basmele rusești, ghemuită în izba cățărată pe picioare de găină – mi-au inspirat întotdeauna mai degrabă entuziasm decât repulsie. Ele animau imaginația, îți dădeau frisoane de groază încântătoare, confereau un sens aventurii, deschideau perspectiva unor alte lumi.

14. Vreme ciudată la Tokyo, de Hiromi Kawakami – #literaturăjaponeză 🇯🇵

• un roman despre singurătate și trecerea timpului, în decorul schimbător și atmosferic de Tokyo urban. L-am mai menționat și aici.

Sâmbătă după-amiază am ieșit în oraș, cu gândul să mă tund puțin pentru întâlnirea cu Kojima. Să fi fost din cauza ploii, nu știu, dar era mai puțină lume decât de obicei. Așa că m-am mai plimbat puțin pe strada cu magazine, tot rotind umbrela pe umăr. Câți ani să fi fost de când locuiam în acest cartier? După ce plecasem din casa părintească, locuisem o vreme în altă parte, dar la fel cum se întoarce somonul în apele de baștină, tot așa m-am întors și eu, al un moment dat, să locuiesc în cartierul copilăriei mele.

15. Vegetariana, de Han Kang – #literaturăsudcoreeană 🇰🇷

• o lectură cu un impact puternic, care ridică întrebări despre rolul propriului corp și despre libertatea interioară

Ploaie neagră, pădure neagră, o pacientă îmbrăcată în haine de culoare pală, păr ud, versanți întunecați. Iat-o pe Yeong-hye: dreaptă și țeapănă ca o nălucă, transformată într-o masă indefinită de întuneric și apă.

În încheiere, vă doresc ca poveștile potrivite vouă să vă prindă mereu din urmă. Și, la fel de important, nu uitați niciodată că:

A book read by a thousand different people is a thousand different books.
― Andrei Tarkovsky

📚