Ce am citit recent: Box Office. Proza, Cel care mă așteaptă, Soldier Sailor – trei volume diverse, între… da, nu și poate

Antologia Box Office. Proza, Cel care mă așteaptă, de Parinoush Saniee și Soldier Sailor, de Claire Kilroy sunt trei dintre volumele pe care le-am citit recent și care materializează acum ediția de cvasi-început de an a lecturilor mele etichetate cu da, nu și poate – trecând astfel de la recomandarea-mi fără echivoc, la o oarecare discrepanță între ale mele așteptări și realitate și încheind cu o temă ceva mai specifică (însă nu și la fel de puțin necesară) și anume cea a maternității. Iată așadar o scurtă trecere-n revistă și prin filtrul literar propriu a trei cărți total diferite cărora vă invit să le dați și voi o șansă, indiferent de categoria în care eu am ales să le plasez, în momentul de față.

Da – Box Office. Proza (editura Vellant, 2025)

Am început Box Office. Proza în 7 ianuarie și am parcurs-o fără grabă, savurând povestire, după povestire, până în 11 februarie. Puțin peste o lună de zile pentru cele șaptesprezece texte ale sale. M-am bucurat să redescopăr, în cadrul acestei antologii, autori care îmi erau deja oarecum cunoscuți. Și mă refer aici la Alina Cobzac, de exemplu, despre al cărei debut mi-am dat și eu cu părerea, aici. Dar și Daniel Timariu (pe care l-am și întâlnit, în cadrul unui festival de literatură polițistă românească, pe care l-am rezumat, aici), Ioana Unk, Raluca Nagy etc.. Pe de altă parte însă, am făcut cunoștință cu nume și scriituri noi, având ocazia de a aprecia o parte a universului prozei scurte contemporane autohtone, așa cum se prezintă el astăzi. De aici survine și valoarea volumului în sine, dacă mă-ntrebați pe mine – aceea de a reprezenta un reper important pe axa timpului nostru literar și de a oferi ocazia cititorilor săi să se reîntoarcă la acest genre nu ușor de scris.

Din cuprinsul Box Office. Proza țin să menționez următoarele povestiri: Familia mea de amazoane, de Alina Cobzac, Privește înainte, de Anca Chimoiu, Talcioc, de Cristian Englert, My friend, de Ioana Unk, O doamnă, de Mihaela Buruiană și Simptome, de Oana Paler. Fiecare proză scurtă vine însoțită de câteva date relevante despre autor / autoare, precum și de o succintă contextualizare a fiecărui titlu, în parte.

Câteva fragmente din Box Office. Proza care au rămas cu mine:

Nu – Cel care mă așteaptă, de Parinoush Saniee

Spre sfârșitul lunii ianuarie am început să ascult, sub formă de audiobook, Cel care mă așteaptă. Nu mai rețin exact de unde mi-am luat această recomandare, însă știu sigur că volumul lui Parinoush Saniee îmi era rezervat pentru Iran, în cadrul provocării literare Lumea prin cărți. Deși inițial m-a dus de multe ori cu gândul la Splendida cetate a celor o mie de sori, de Khaled Hosseini (un roman care mi-a plăcut mult), pe parcurs am ajuns să-mi dau seama că între așteptările mele vis-a-vis de Cel care mă așteaptă și realitate nu se închega nici un fel de legătură. Autoarea a mizat aici mult prea mult, în opinia mea, pe impactul emoțional și cu toate că scopul este unul cum nu se poate mai nobil (conștientizarea destinelor feminine captive ale unui sistem opresiv), esența sa pierde într-o perspectivă narativă excesiv interiorizată și care nu lasă personajelor sale suficient loc de mișcare și de stratificare. Experiența mea cu Cel care mă așteaptă a fost însă de o mie de ori mai plăcută grație narării și interpretării Ștefanei Samfira.

În altă ordine de idei, pentru că alegerea mea literară mai mult sau mai puțin reprezentativă Iranului nu mă mulțumește de niciun fel, am căutat, desigur, să o înlocuiesc. Și am ajuns astfel la My Uncle Napoleon, de Iraj Pezeshkzad, care sper să fie și cea definitivă.

Poate – Soldier Sailor, de Claire Kilroy

După cum menționam încă de la început, Soldier Sailor abordează tema maternității, a fragmentatei identități feminine după naștere și ambivalența iubirii față de propriul copil – sentiment etern prizonier între posibilitatea de a întruchipa un izvor nesfârșit și de a se discerne numai și numai în pură și brutală vinovăție. Prin urmare, scriitoarea de origine irlandeză Claire Kilroy explorează ceea ce eu am observat că citesc cu mare, mare plăcere momentan, cel puțin. În manieră asemănătoare vocii literare curajoase a Elenei Ferrante – poate cu doar ceva mai puțină dimensiune socială însă, Soldier Sailor se naște dintr-un spațiu extrem de intim, brutal de sincer și complet fidel conștiinței feminine – totul sub forma unui monolog incandescent, adresat nimănui altcineva decât propriului copil.

Per total, am perceput-o ca pe o lectură deopotrivă dură și validantă, capabilă, fără-ndoială, de a-mi smulge suficiente amintiri din sfera propriei experiențe cu maternitatea și provocările aferente. O lectură pe care ca mamă, cu siguranță nu o poți parcurge cu detașare – motiv pentru care am și atribuit eticheta de poate cărții, gândindu-mă că sunt persoane pentru care nu este deloc relevant sau de interes acest subiect.

Fragmente din Soldier Sailor care au rămas cu mine:

În încheiere, vă doresc ca poveștile potrivite vouă să vă prindă mereu din urmă. Și, la fel de important, nu uitați niciodată că:

A book read by a thousand different people is a thousand different books.
― Andrei Tarkovsky

📚