Recenzie “Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei”, de Annie Ernaux

Lecturarea romanului Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei sau, mai pe scurt, Simple Passion conform versiunii sale în limba engleză (pentru care am optat eu), reprezintă, fără doar și poate, primii mei pași timizi, dar suficient de îndrăzneți totodată, spre a o descoperi pe scriitoarea franceză Annie Ernaux. Și după cum probabil veți fi observat deja unii dintre voi, de aici de pe blog, mi-am propus totdată a-mi îndrepta atenția spre o literatură ceva mai diversă, dacă vreți, care să cuprindă cât mai multe țări ale lumii. În acest sens și materializată într-un demers cu ceva mai multe tușe de concret, stă numaidecât mărturie provocarea literară – ca să-i zic așa, Lumea prin cărți. În cadrul căreia și pentru care pot spune că aveam deja stabilit de o bună bucată de vreme deja (și am și în continuare) un alt roman al aceleași scriitoare și anume Anii. Însă datorită nu doar subiectului care m-a atras imediat, ci și a numărului destul de mic de pagini (repet, al variantei în limba engleză pe care am citit-o eu și care însuma undeva la vreo 80), m-am hotărât să strecor prin considerabilul meu TBR actual și Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei. Și ca să risipesc orice urmă de dubiu ori suspans – mă bucur enorm de mult că am facut-o, volumul reprezentând pentru mine o experiență căreia i-am și acordat binemeritatele 5 steluțe pe Goodreads.

În altă ordine de idei, Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei a câștigat premiul Nobel pentru literatură în anul 2022 și după cum se poate observa, cartea a fost tradusă și în limba română. Traducerea sa a fost realizată de către Madalina Ghiu si Vasile Zincenco, iar cartea a văzut lumina tiparului românesc în același an, sub egida editurii Pandora M.

Dacă este să vorbim despre un roman care elogiază pasiunea de natură amoroasă dintre doi parteneri, în forma sa cât se poate de reală și de autentică, atunci fără urmă de îndoială că Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei, de Annie Ernaux este acesta. Modalitatea surprinzătoare prin care scriitoarea adresează nemijlocit acest concept (n.r. – al pasiunii), așezându-l la loc de cinste pe propriul piedestal, se caracterizează printr-o absență totală a oricărei forme de judecată morală îndreptată asupra sa și totodată printr-un complet abandon a orice ar putea trece drept o vădită încercare de explicitare a sentimentelor nutrite. Ideea de tumult, de pasiune, dobândește astfel proporții într-atât de dominante la nivelul scrierii, întrucât însăși actanții de care aceasta depinde ori din inima cărora își are originea, trec în plan secundar și lasă cititorului impresia că ar putea fi oricând înlocuiți de altcineva, care să le preia neintenționat rolul. Aceasta ar putea constitui, în opinia mea, o extrem de plauzibilă explicație atribuită faptului că romanul lui Annie Ernaux în discuție are drept figură centrală o naratoare anonimă și un partener învăluit într-un aproape la fel de adânc mister, denumit simplu A, pentru care însăși naratoarea adineaori menționată descoperă că dezvoltă o serie de trăiri vecine cu obsesia, mascate de o iubire complexă și aparent nestăvilită, în ciuda faptului că bărbatul în cauză era căsătorit, iar ea – la rândul ei, era pe atunci doar o adolescentă.

Există totuși și o serie de aspecte mai puțin ascunse ce așteaptă a fi puse sub lupa gândirii în Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei, pe lângă ceea ce am ținut să menționez deja. Și fac aici referire nu doar la cele câteva incursiuni ale naratoarei, presărate de-a lungul romanului, prin care ea (ajunsă la maturitate) aduce o serie de explicații suplimentare, ci și deopotrivă la modul / la nota în care se încheie cartea. Căci, în primul rând, respectivele incursiuni constituie niște veritabili piloni de înțelepciune care vin să întregească prin contrast povestea de dragoste oarecum unilaterală – dacă o putem numi așa, dintre cele două personaje. Iar o altă perspectivă pe care finalul cărții o aduce aparent în discuție este una care ține în mod direct de caracterul potențial autobiografic al unei povești ca cea de față – sau poate chiar de incontestabila negare a acestuia (lucru care redirecționează atenția spre ceea ce face de fapt și de drept obiectul volumului, până la urmă și anume pasiunea în completa ei desăvârșire). Cred că acesta este și motivul pentru care am apreciat atât de mult această scriere, pe lângă sentimentele de profundă intimitate cărora autoarea a reușit să ofere spațiul literar necesar, pe lângă sinceritatea și latura profund umană ale protagonistei și pe lângă importanța (încărcată de recunoștință) acordată unei stări umane pe cât de exaltante, pe atât de trecătoare și dominate, de cele mai multe ori, de neîmplinire (ca și în cazul naratoarei noastre).

Sometimes I wonder if the purpose of my writing is to find out whether other people have done or felt the same things or, if not, for them to consider experiencing such things as normal. Maybe I would also like them to live out these very emotions in turn, forgetting that they had once read about them somewhere.

I do not wish to explain my passion—that would imply that it was a mistake or some disorder I need to justify—I just want to describe it.

I had no future other than the telephone call fixing our next appointment. I would try to leave the house as little as possible except for professional reasons (naturally, he knew my working hours), forever fearing that he might call during my absence. I would also avoid using the vacuum cleaner or the hairdryer as they would have prevented me from hearing the sound of the telephone.

As soon as he left, I would be overcome by a wave of fatigue. I wouldn’t tidy up straight away: I would sit staring at the glasses, the plates and their leftovers, the overflowing ashtray, the clothes, the lingerie strewn all over the bedroom and the hallway, the sheets spilling over on to the carpet. I would have liked to keep that mess the way it was—a mess in which every object evoked a caress or a particular moment, forming a still-life whose intensity and pain could never, for me, be captured by any painting in a museum.

Cu drag de lectură,