Recenzie “Pachinko”, de Min Jin Lee
Iată cum provocarea Lumea prin cărți a reușit numaidecât să-mi poarte pașii literari până tocmai în îndepărtata Coreea de Sud, o țară pentru care (sau din care) am ales să citesc Pachinko, de Min Jin Lee – un volum despre a cărui existență știam de ceva vreme (însă spre care nu mi-am îndreptat atenția într-un mod anume, până acum). Și vă dau de știre încă de la bun început că nu-mi pare câtuși de puțin rău de alegerea făcută și de faptul că într-un final mi-am propus și am și deopotrivă reușit să citesc această carte.
Căci ea a apărut încă din anul 2017 și a fost tradusă și la noi, putând fi găsită la editura Nemira. Vă avertizez totuși, încă din capul locului, că avem de a face cu un volum consistent de-a binelea, caracterizat de un total de aproape 700 pagini (în varianta sa tradusă în limba română), populat de numeroase personaje și cu la fel de numeroase referințe de natură atât istorică, dar și politică. Ținând însă cont de faptul că am citit Pachinko cu suficient de multe întreruperi și concentrându-mă și asupra altor câteva cărți în paralel (după cum îi stă bine unui bookworm veritabil nu-i așa?), lectura nu mi s-a părut chiar atât de istovitoare. Mă gândesc acum că este extrem de posibil ca acest lucru să se datoreze și stilului scrierii direct și fără prea multe ocolișuri al autoarei și chiar și perspectivei omnisciente a naratorului, care mi-au permis – cu fiecare reluare a lecturii, să mă dezmeticesc nesperat de rapid și să reapuc cu nesaț firul epic al volumului.
Iar pentru și mai mult context, trebuie să știți că eu m-am delectat cu lectura Pachinko în limba engleză, citind-o pe dispozitivul meu de tip Kindle. În acest format, cartea a însumat cam 480 de pagini, incluzând aici toate cele trei părți ale sale: Hometown (17 capitole), Motherland (20 capitole) și Pachinko (21 capitole).
Pachinko, de Min Jin Lee reprezintă – fără doar și poate, o ficțiune istorică complexă, o veritabilă saga a unei familii coreene surprinsă și urmărită de-a lungul mai multor generații ale sale, pe o durată destul de lungă de timp ce se-ntinde, așadar, între anii 1910 și 1989. Din punct de vedere al fundalului istoric prezentat situațional în roman, acesta se dovedește a fi unul cum nu se poate mai tumultos și care va acoperi o serie de evenimente reale importante, dintre care consider suficient a aminti aici măcar două la număr, cum ar fi anexarea Coreei de către Japonia, în perioada colonială și începutul celui de-al Doilea Război Mondial. Avem de a face, prin urmare, cu teme dureroase și apăsătoare, precum discriminarea, identitatea culturală și lupta pentru supraviețuire – într-o lume marcată de schimbări politice și sociale semnificative, după cum spuneam. În egală măsură însă, pachinko (denumire pe care o regăsim în mod evident deja și în titlul volumului) face referire la un soi de joc de noroc foarte popular în Japonia, care asemenea tuturor astfel de jocuri, vinde necontenit speranțe false celor care își pun bazele în astfel de practici pentru a scăpa de sărăcie și a duce o viață mai bună. Industria este deci suficient de controversată, cu toate acestea ea ajunge să servească poate drept unică sursă de integrare și de venit emigranților coreeni – străini în propria țară, care se angajează în acest domeniu.
După cum vă ziceam încă de la-nceput, personajele din Pachinko sunt numeroase, însă dacă este să nominalizăm doar o figură centrală a acestui roman, atunci cu siguranță este cazul să vorbim despre Sunja. Din postura personajul feminin pe care îl reprezintă, Sunja oferă o perspectivă ceva mai specifică asupra ideii de suferință, cu mențiunea că profundele sentimente de ostracizare sunt cum nu se poate mai prezente și în legătură cu alte personaje. Cum ar fi, spre exemplu, cei doi fii ai săi – Noa (pe care Sunja îl concepe în adolescență, sedusă fiind și mai apoi abandonată, de către un bărbat influent, căsătorit și mult mai în vârstă decât ea, Hansu) și Mozasu (copilul Sunjei și al lui Isak, cel care o va lua de soție încă din adolescență, pe când purta în pântece un fiu ce nu era al lui). Sunja noastră ajunge să sufere o serie de pierderi – romanul trasând, repet, epopeea familiei sale, pierderi care țin fie de prezența persoanei iubite în viața ei, de decesul soțului său ori de pierderea – prin suicid, a unuia dintre cei doi fii. Sunja va ajunge totuși să se bucure și de prezența unui nepot, pe numele său Solomon, cu mențiunea că fiecare dintre aceste personaje (atât Noa, cât și Mozasu sau Solomon) vor avea de a face cu industria pachinko, care le va afecta bineînțeles existența, într-un fel sau altul.
Cu toate că am sincer apreciat experiența oferită de acest roman – Pachinko, de Min Jin Lee, nu m-am înduplecat totuși a-i acorda mai mult de 3 steluțe pe Goodreads. Și asta pentru că, în opinia mea, storytelling-ul nu este, de departe, punctul său forte, ci cartea se remarcă mai degrabă grație caracterului ei profund educațional atunci când vine vorba despre context, mai exact despre partea istorică la care face referire (chiar dacă informațiile ajung la cititor prin intermediul unei povești și nu al unei serii de informații împrumutate parcă dintr-un manual de istorie). Mai mult decât atât, nu pot să omit a aduce în discuție paralela extrem de inspirată, după părerea mea, între pachinko ca joc de noroc, dominat de perseverența nesăbuită a celor care-i cad în plasă și perseverența și lupta perpetuă a coreenilor din roman, care se simt azvârliți în vâltoarea sorții, asemeni bilelor metalice de pachinko și care sunt pe bună dreptate dornici de a fi acceptați și de a nu-și pierde, în caz contrar, speranța.
History has failed us, but no matter.
In Seoul, people like me get called Japanese bastards, and in Japan, I’m just another dirty Korean no matter how much money I make or how nice I am. So what the fuck?
Why did her family think pachinko was so terrible? Her father, a traveling salesman, had sold expensive life insurance policies to isolated housewives who couldn’t afford them, and Mozasu created spaces where grown men and women could play pinball for money. Both men had made money from chance and fear and loneliness. Every morning, Mozasu and his men tinkered with the machines to fix the outcomes–there could only be a few winners and a lot of losers. And yet we played on, because we had hope that we might be the lucky ones.
Cu drag de lectură,
