Jurnal de lectură: “Condiții noi”, de Alina Cobzac

Iată deci, volumul Condiții noi, de Alina Cobzac aduce laolaltă paisprezece povestiri, pe care eu le-am parcurs de-a lungul mai multor zile, mai exact, între 3 și 25 noiembrie 2025. Motivul și totodată sugestia mea, dacă vreți, este să lăsați timp ideilor, gândurilor și trăirilor resimțite să se așeze, înainte de a digera romanul complet, într-o singură sesiune de lectură. Pentru mine, construirea experienței literare cu proza scurtă, de acest fel, funcționează mult mai bine astfel.

Pentru a vă forma o idee, am să fac o serie de referiri ceva mai generoase asupra primelor trei dintre povestiri, urmând ca, mai apoi, să vin și cu niște concluzii palpabile.

Povestirea ce deschide universul volumului Condiții noi, de Alina Cobzac, poartă numele de Intuiești și câștigi, iar primul meu gând, după ce am parcurs-o, a fost că ar putea fi cu succes transpusă într-un episod din serialul Black Mirror. Cu o protagonistă-moderatoare cu un nume pe măsură, Miranda (nume care m-a dus imediat cu gândul la Sex and the City), ne este prezentat un show de televiziune bazat pe tragedii petrecute în realitatea scrierii, în cadrul căruia participanții, aleși aleatoriu, trebuie să răspundă la diverse întrebări pentru a se bucura de premii puțin spus neașteptate. Elementele criminalistice aferente sunt atât prezente, cât și prezentate în detaliu, iar moartea ca formă de entertainment își cere, până în final și un sumbru tribut.

Studioul emisiunii era proiectat ca un amifteatru, unul adaptat cerințelor moderne. Primul și cel mai important detaliu care îl deosebea de vechea clădire romană era acoperișul sub formă de cupolă. O împletire grandioasă de sticlă, vitralii și bare de metal susțineau proiectoarele. Cupola cu vitralii și scena rotativă reprezentau punctele de atracție ale studioului. Pentru oricine, dar nu și pentru Miranda Grigorov. (…) Sâmbătă de sâmbătă, femeia înjura scenograful din a cărui minte se născuse tortura. A continuat să o facă și după ce acesta a murit. Echipa de producție chiar transformase accidentul de mașină într-un episod de succes, cu un rating ce făcuse istorie.

Personal, am regăsit, în cea de-a doua poveste din volumul Alinei Cobzac și anume Gli italiani, aceeași notă de fragilitate umană în vremuri derutante, la fel ca și în Cât de aproape sunt ploile reci, de Bogdan Coșa – despre care am scris, la vremea respectivă și cu posibilele stângăcii de rigoare, aici. De această dată însă, deși moartea rămâne o constantă, Condiții noi îi atribuie acum o latură diferită, migrând vizibil de la divertisment la finalitate. Prin prisma soților Dan și Tudora, transcede o realitate dură, flancată de datorie față de cei trecuți în neființă, de promisiuni deșarte și de o urmă de superstiție și speranță. Povestea mi-a părut o luptă împotriva dezrădăcinării totale, o perspectivă asupra singurătății, atașamentului și tradiției.

Dan și Tudora iau cina în bucătăria spațioasă, cu blat de granit și corpuri de mobilier gri-beton. Lângă icoana cu Sfântul Gheorghe omorând balaurul se află un ceas sub formă de cruce, cu liniuța mică îndreptată spre șapte. (…) La o săptămână după sâmbăta morților, Dan intră în bucătărie, târându-și bocancii pe gresia ivory a preotesei, fără să-l intereseze că în urma lui lasă dâre de apă. – Gata! Adi și-a cumpărat și cel de-al doilea tir, spune el cu o voce poticnită. Cum dă dezghețul, el, taică-su și alți vreo cinci, șase se pornesc încoace. Vine și preotul Vasile să le facă morților slujbă de deshumare. Că, deh, nu poți să-i bagi în coșciug și să-i arunci pur și simplu în tir. Plecăm în italia, femeie, ai înțeles?

Carnea nu are nume și deci a treia povestire din volumul Condiții noi, de Alina Cobzac este însă cea care m-a atins cel mai mult. Poate și pentru că este prima în care apare drept protagonist un copil. Acesta este crescut de către o mamă singură, fără posibilități financiare, prezentă în viața fiului ei, însă nu și prea disponibilă. Un astfel de context, flancat pe de-o parte de singurătate și pe de alta, de puritatea sufletului de copil, îl constrânge pe cel mic înspre tragica prietenie cu puiul Țop, crescut de femeie pe balcon, pentru a-l folosi ulterior drept sursă de hrană. Da, sunt conștientă că am folosit sintagma tragica prietenie și probabil v-am băgat total în ceață, dar dacă veți citi această poveste, veți descoperi, printre altele și anti-metafora pierderii inocenței la o vârstă mereu mult prea fragedă.

La intrarea în parc ezită în fața celor trei posibilități. Prima alee ajunge la apă și nu-i folosește la nimic, nici cea care duce la tobogane și leagăne. O alege pe-a treia. Aleargă cu castronul la piept, cu palma dreaptă peste bucățile de carne și încearcă să nu dea atenție mizeriilor ce i se lipesc de șosete. În capătul aleii sare peste gărdulețul din fier forjat. Știe că îi este interzis să calce spațiile verzi, dar, pe de altă parte, adulții încalcă mereu regulile și nimeni nu-i pedepsește.

Din restul de povești rămase, pe care vă invit să le descoperiți singuri, aș mai acorda câte un honorable mention și pentru Weekend comunist și Downshifting.

Ca și impresie generală, Condiții noi, de Alina Cobzac este un volum de povestiri bun, care m-a atins pe alocuri și cu care, de asemenea, am rezonat într-o oarecare măsură, datorită familiarității unor stereotipuri autohtone pe care le-am recunoscut. Atât scriitura, cât și atmosfera sa m-au făcut să asemăn debutul Alinei Cobzac cu ceea ce am simțit citind-o pe Lavinia Braniște (așadar, dacă vă este pe plac aceasta din urmă, aveți acum un motiv în plus să acordați atenție cărții în discuție). Cu toate astea și în pofida coeziunii povestirilor, ceva a lipsit totuși pentru mine, cel puțin la o primă lectură și date fiind circumstanțele actuale – căci este posibil ca, revenind la scriere peste ceva vreme, părerea mea să se schimbe cu totul. Țin să reamintesc însă că proza scrută nu este ușor de scris, prin urmare, mi se pare cu atât mai important să nu o ocoliți, ci mai degrabă să vă permiteți să o descoperiți, prin intermediul volumului de față, de exemplu, observând atent ce sentimente vă trezește și ce vă rămâne după ce îl veți fi parcurs cap-coadă.

În încheiere, vă doresc ca poveștile potrivite vouă să vă prindă mereu din urmă. Și, la fel de important, nu uitați niciodată că:

A book read by a thousand different people is a thousand different books.
― Andrei Tarkovsky

📚