Recenzie “Iar sub stratul de zăpadă, furia”, de Cristina Țane

În linii mari

Iar sub stratul de zăpadă, furia este un volum de proză scurtă ce cuprinde douăzeci și șase de povestiri. Cristina Țane reușește să deschidă astfel, direct de pe scena debutului pe care îl semnează, porți către realități surprinzător de necosmetizate. Din frumusețea lor înduioșătoare și incomodă, răsună voci feminine vii, palpabile în tragismul lor deja universalizat. Apărută la editura Matca literară, în anul 2026, cartea pare una care nu contenește să-ți vorbească, chiar și după ce i-ai deslușit deja o bună parte dintre taine.

În detaliu

Carte • Autor

Citesc constant atât literatură română contemporană, cât și proză scurtă. S-ar putea spune așadar că nu prea aveam cum să ratez Iar sub stratul de zăpadă, furia, care le bifează pe amândouă. Și bine am făcut că nu am lăsat-o să treacă pe lângă mine, pur si simplu, căci nu m-aș mai fi aflat acum aici, captivă în dulcea agonie a imposibilității mele de a scrie coerent despre lecturile care mi-au mers țintit spre și s-au lipit direct de suflet.

O actriță-păpușar sau Cristina Țane este cea a cărei prezență discretă marchează scrierea pe de-a-ntregul. Citind-o, tălmăcești adesea firele-i subțiri sub auspiciile cărora cuvintele îi cad pradă asemeni unor supuse marionete. În Sonia scrie (a doua povestire din volum), o trupă de păpușari, un spectacol; în Numele meu este Zoyenka, o păpușă de lemn al cărei nume înseamnă viață, un teatru mistuit, o incursiune subtilă în legătura dintre scris și cea care îl așterne pe hârtie.

Așteptări • Rating

Recunosc că am rămas cu impresia că farmecul volumului Iar sub stratul de zăpadă, furia își face simțită prezența încă de dinaintea primilor pași pe tărâmul propriu-zis al lecturii sale. Fățiș, punându-ți în fața ochilor un titlu ce-ți poartă nonșalant gândurile spre paradoxuri termice și spre vaste comparații ale ușurătății interioare vs exterioare – furie mocnită, zăpadă înghețată, avalanșa (de zăpadă) vs cea a propriilor gânduri.

În ceea ce mă privește, m-am învățat, în timp, să-mi înțeleg, cizelez și domolesc așteptările, lăsându-mă surprinsă atunci când e cazul. E astfel cu atât mai semnificativă bucuria de a trece o carte drept favorită, fără a sta o clipă pe gânduri. Cu toate că și o astfel de categorisire poate aluneca multe prea ușor în derizoriu… Prin scrierea Cristinei Țane eu una m-am simțit văzută, încurajată, eliberată, visată.

Structură, scriere, limbaj

Ar fi atât la îndemână, cât și suficient de acceptabil teoretic vorbind să descriu volumul de proză scurtă, Iar sub stratul de zăpadă, furia doar ca o înlănțuire de povestiri, fie ele și douăzeci și șase la număr, care nu trădează inițial nicio urmă de legătură una cu cealaltă. Însă eu una nu mă pot dezice, cu una cu două, din a le asocia o similară realitate familiară, un numitor comun care m-a convins a le percepe asemeni unui întreg de nucleul căruia m-am apropiat tot mai mult, cu fiecare paragraf citit. Într-atât încât, pentru mine, Iar sub stratul de zăpadă, furia s-a identificat pe alocuri cu o formă de validare a unor experiențe personale pe cât de unice, pe atât de comune, în esența lor.

În ceea ce privește periplul de la povestire la povestire, imaginează-ți că o iei ușor la pas printre amintiri îndelung uitate și trăiri intense, dintre care unele peste poate de recognoscibile, iar altele încă ne-numite, ca să spun așa. Cu o scriere ispititoare prin sensibilitatea sa și o amprentă profund umană a vocii narative feminine, indiferent de vârsta, statutul sau perspectiva care o generează, Cristinei Țane i-a reușit să facă din propriul volum o cerere de prietenie de care să te bucuri real și pe care să vrei să o accepți, cu nostalgia unei (re)întâlniri la care ești mereu întâmpinat cu firesc, empatie și înțelegere.

De citit sau de trecut cu vederea?

În caz că nu este destul de evident până în acest punct, îți recomand din tot sufletul să ajungi la Iar sub stratul de zăpadă, furia, de Cristina Țane. Iar dacă ai citit-o și simți că ai ceva memorabil de împărtășit, poți folosi secțiunea de comentarii a acestui articol pentru a nu ține cele mai inedite impresii doar pentru tine 🙂

Cât despre alte câteva sugestii de lectură asemănătoare, îmi vin acum în minte și alte volume de proză scurtă românească, precum Fete bune. Fete cuminți, de Ramona Boldizsar (ed. Humanitas, 2025), Oameni suntem, de Dan Panaet (ed. Trei, 2026), Condiții noi, de Alina Cobzac (ed. Vellant, 2025), antologia Box office, Proza (ed. Vellant, 2025) sau Delfinariu, de Lavinia Braniște (ed. Polirom, 2026) – pe care doar ce am început-o și eu.

📚

În încheiere, îți doresc ca poveștile potrivite ție să te prindă mereu din urmă. Și, la fel de important, nu uita:

The highest as the lowest form of criticism is a mode of autobiography. (Oscar Wilde)